Programul Educational

În data de 22 martie 2014, mapamondul a sarbatorit Ziua Mondială a Apei, manifestare menită să ne amintească tuturor despre importanţa şi ponderea pe care o are apa în viaţa fiecăruia, tema din acest an fiind „Apa şi energia“.
Pentru a marca importanţa acestei zile, S.C. ACET S.A. Suceava, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, a implementat în perioada 03 martie 2014 – 28 martie 2014, a IV-a ediţie a Programului Educaţional „Apa Înseamnă Viaţă”.

SCOPUL PROGRAMULUI

– cunoaşterea şi înţelegerea de către elevi a problemelor lumii contemporane, a posibilităţilor de ocrotire şi conservare a naturii ca cea mai simplă soluţie pentru o viaţă sănătoasă;
– realizarea unei activităţi de masă în vederea responsabilizării elevilor, părinţilor şi comunităţii locale în a proteja sursele de apă şi a diminua poluarea acestora;
– formarea elevilor pentru a deveni buni cetăţeni, capabili să-şi îndeplinească îndatoririle civice, să manifeste atitudini responsabile faţă de mediu şi protejarea acestuia.

OBIECTIVUL PROGRAMULUI

– stimularea interesului copiilor pentru protejarea mediului înconjurător în general, a apei în special;
– identificarea rolului pe care aceasta îl are în viaţa lor;
– realizarea unor lucrări care să ilustreze atitudinea elevilor faţă de sursele de apă;
– dezvoltarea spiritului competitiv, al muncii în echipă.

GRUP ŢINTĂ

– Elevi ai claselor a IV – a, cu vârstele cuprinse între 10 – 11 ani din 12 unităţi şcolare din localităţile Suceava, Salcea, Fălticeni, Rădăuţi, Gura Humorului şi Vatra Dornei;
– Cadre didactice;
– Părinţi.

DURATA PROGRAMULUI

28 februarie 2014 – 28 martie 2014

UNITĂŢI ŞCOLARE IMPLICATE
ÎN DERULAREA PROGRAMULUI EDUCAŢIONAL

– Municipiul Suceava – Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 3
– Şcoala cu clasele I-VIII “Ion Creangă”, Nr. 9
– Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 10

– Oraşul Salcea – Şcoala cu clasele I-VIII Salcea

– Municipiul Fălticeni – Şcoala cu clasele I-VIII „Alexandru Ioan Cuza”
– Şcoala cu clasele I-VIII “Ion Irimescu”, Nr. 2

– Municipiul Rădăuţi – Şcoala cu clasele I-VIII “Mihai Eminescu”, Nr. 3
– Şcoala cu clasele I-VIII “Regina Elisabeta”, Nr. 4

– Oraşul Gura Humorului – Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 1
– Şcoala cu clasele I-VIII “Teodor Balan”, Nr. 3

– Municipiul Vatra Dornei – Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 2
– Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 4

ÎNSCRIEREA ÎN PROGRAM

În colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Suceava, au fost selectate unităţile de învăţământ din cele 6 oraşe şi municipii ale judeţului Suceava, fiecare unitate şcolară selectând câte o clasă a IV – a care a participat în cadrul Programului derulat de S.C. ACET S.A.

DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢILOR

Săptămâna 10 martie – 20 martie 2014

În săptămâna 10 martie – 20 martie, reprezentantul S.C. ACET S.A., Straton Iulian, a participat la câte o întâlnire cu fiecare din cele 12 clase implicate în Programul Educaţional APA ÎNSEAMNĂ VIAŢĂ, explicând copiilor care este rolul apei pentru viitorul omenirii, care sunt responsabilităţile faţă de mediu şi resursele sale, ce reprezintă apa pentru oameni şi cum pot ajuta la protejarea mediului înconjurător, activităţi şi discuţii în concordanţă cu tema Zilei Mondiale a Apei, manifestare menită să ne amintească tuturor importanţa şi ponderea pe care o are apa în viaţa fiecăruia. Prin tema de anul acesta, „Apa şi energia“, a fost tras un semnal de alarmă asupra creşterii consumului de apă şi de energie, componente de bază ale vieţii, creşterii economice şi progresului uman.
Pe parcursul perioadei de implementare a Programului, în cadrul activităţilor organizate, micii utilizatori au luat parte la jocuri tematice interactive, fiecare clasă pregătind câte o lucrare (desen, poezie, compunere), menită să ilustreze modul în care înţeleg importanţa apei potabile şi de ce trebuie preţuită.

Etapa finală şi premierea elevilor participanţi

19 – 28 martie 2014

În etapa finală, desfăşurată în perioada 19-28 martie 2014, toţi elevii participanţi au fost recompensaţi de către S.C. ACET S.A. Suceava cu premii constând în materiale promoţionale personalizate.
Dintre lucrările pregătite de către elevi, au fost selectate cele mai reprezentative pentru a face parte din galeria foto lucrări ale elevilor.
______________________________________________________________________________________________

Proiect cofinantat din Fondul de Coeziune, prin Programul Operational Sectorial Mediu 2007-2013 Continutul acestui material nu reprezinta, in mod obligatoriu, pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a GuvernuluI Romaniei. Pentru informatii legate de alte programe finantate de U.E. in Romania si pentru informatii detaliate despre aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, poate fi vizitat site-ul Centrului de Informatii al C.E. in Romania: www.infoeuropa.ro Pentru informatii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati www.fonduri-ue.ro